Anunt Inportant - 18.03.2020

A N U N Ț

 

     Stimați membri ai Asociației Române de Științe Penale, după consultarea colegilor din conducerea acesteia,
     văzând dispozițiile Decretului nr. 295/2020 privind instituirea stării de urgență în România și celelalte măsuri dispuse de autoritățile române competente; art. 21 alin. (5) și art. 80, ambele din OG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile; art. 1351 și art. 1911, ambele din Codul civil; suspendarea oricărei activități în incinta Universității Româno-Americane,
     având în vedere art. 11 alin. 2 teza I şi art. 13 alin. 1 din Statutul Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale din 26 noiembrie 2010, autentificat sub nr. 1065 din 10.10.2011 (denumit în continuare Statutul Asociaţiei),
     ținând seama de Hotărârea adunării generale a Asociaţiei din 15.03.2019, când s-a stabilit ca moment al ţinerii adunării generale pe anul 2020, în sesiune ordinară, data de 20.03.2020,
     în temeiul art. 20 din Statutul Asociaţiei,
     Adunarea Generală a Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale va avea loc vineri, 20 martie 2020 orele 09,30 la sediul ales al acesteia, respectiv în Bulevardul Unirii nr. 27, bl. 15, sc. 1, et. 3, ap. 9, sector 4, la aceasta urmând să participe numai membrii Biroului Consiliului director al ARSP. Aceștia vor vota în nume propriu și în numele și pe seama dumneavoastră, pe baza împuternicirilor date în acest sens de către membrii asociați cu drept de vot.
     Ordinea de zi rămâne aceeași cu cea stabilită prin Convocatorul postat deja pe site-ul ARSP. Materialele discutate și votate cu acest prilej vor fi publicate în extras în Revista de drept penal nr. 1,2/2020, iar cu privire la activitățile ce se vor desfășura de către Asociație în 2020 se vor posta informări pe noul și modernul site al ARSP www.arsp.ro pe care vă rog să-l consultați periodic, întrucât în aceste vremuri grele va fi principalul nostru mijloc de comunicare, pe lângă cele telefonice și prin email, pentru a evita întâlnirile „față în față”.
     Dacă în aceste condiții, nu se va realiza cvorumul necesar pentru ca adunarea să fie legal constituită, în baza art. 12 alin. (1) din Statutul ARSP, o nouă convocare va fi realizată în termen de 15 zile, de astă dată hotărârile urmând a fi luate cu o majoritate de trei pătrimi din numărul celor prezenți, fără a mai fi necesară prezența a jumătate plus unu din membrii asociați cu drept de vot.
     Dragi colegi, am luat aceste măsuri pentru că, pe de o parte, Statutul Asociației nu permite în prezent votul prin corespondență, urmând a-i aduce modificările care se impun cu acest prilej și pe de altă parte, pentru a ne respecta obligațiile legale și fiscale pe care le avem față de instituțiile statului român în calitatea noastră de asociație recunoscută de utilitate publică.
     Mulțumindu-vă pentru înțelegere, vă urez multă sănătate și să ne vedem cu bine la Conferința noastră anuală care, în acest an, prin amabilitatea conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, se va ține la sediul acestei prestigioase instituții de învățământ superior din România și care se va bucura, din nou, de participarea conducerii Asociației Internaționale de Drept Penal.

 

     Cu prețuire,

PREȘEDINTE EXECUTIV AL ASOCIAŢIEI

Prof. univ. dr. Constantin DUVAC